top of page

Cele 7 tipuri de personalități ale fricii. Află care este frica ta!

Frica este un instinct uman de bază ce ne protejează de pericole și ne determină să actionăm pentru a ne proteja.

Totuși aceeași frică poate însemna un lanț invizibil ce ne ține blocați. In loc să ne protejeze ne paralizează și ne împiedică să înaintăm, să ne urmărim visele și să construim viața pe care o dorim.

Câteodată numim asta anxietate sau îngrijorare. Câteodată poate lua înfățisarea unei depresii. Câteodată ne putem simți blocați și nemotivați.

Cele 7 tipuri de personalități ale fricii ce vor fi explicate mai jos, ne vor demonstra că deși pentru fiecare dintre noi frica înseamnă altceva, pentru a te putea debloca trebuie mai întâi să definești și să înțelegi sursa problemei.

1. Procrastinatul

Acest tip de frică se luptă mai mult cu teama de a face o greșeală, ceea ce se poate manifesta printr-o teamă de angajament. În mod ironic, privit din exterios pare tipul de persoană care face tocmai opusul, mai exact plănuiește lucrurile dinainte de a se petrece și încearcă să fie cu un pas înaintea situației. Îi va fi dificil să accepte situții care îl scot din zona de confort iar lucrurile începute de obicei nu sunt duse la bun sfârșit.

Ce blocaje pot apărea:

Proctastinatul se poate simți paralizat de indecizii, mai ales când decizia trebuie luată imediat. Preferă să petreacă mult timp analizând și organizând, ceea ce poate stacna progresul deoarece planificarea va deveni înlocuitorul acțiunii în sine.

2. Supusul regulilor

Cel ce se supune mereu regulilor se confruntă de cele mai multe ori cu o frică de autoritate, ce se manifestă printr-o teamă de a nu fi pedepsit, chiar dacă pedeapsa este doar la nivel imaginativ. Supusul regulilor tinde să vadă lumea doar în alb sau în negru și tinde spre un comportament anxios de fiecare dată când el sau cineva din jur tinde să încalce un comportament general acceptabil. Poate fi îngrijorat și de faptul că ceilalți din jur trebuie să ia deciziile corecte.

Ce blocaje pot apărea:

Prea mult timp de gândire acordat regulamentelor, analizei, dacă ceva este bine sau nu făcut, până si un prospect sau manual de instrucțiuni trebuie citit cu cea mai mare atenție. Asta nu este neapărat un lucru negativ dar, poate distrage mintea de la altfel de lucruri ce pot fi mai importante și de asemenea consumă din propriile resurse de energie.

3. Mulțumitorul de oameni

În căutarea aprobării celor din jur, mulțumitorul de oameni se confruntă cu frica de a fi judecat, aici se poate adăuga și teama de a-i dezamăgi pe cei din jur și teama de reacțiile celor din jur. Sunt des urmăriți de întrebarea - Ce vor spune cei din jur? Din cauza faptului că se tem de a fi judecați și criticați, câteodată vor ezita să aibă un punct de vedere. De multe ori pot pune accent pe felul în care arată sau se îmbracă și vor da atenție statutului social, cum ar fi ce mașină conduc, ce casă au sau ce lucruri în vogă își pot procura.

Ce blocaje pot apărea:

Câteodată îi poate fi dificil să refuze anumite situații, să impună limite, și să stabilească bariere față de cei din jur. Lasându-i pe ceilalți să fie o prioritate, nu vor acorda mereu importanța necesară propriilor dorințe iar asta poate duce la ieșiri emoționale neașteptate.

4.Proscrisul

Proscrisul de cele mai multe ori se luptă cu frica de a fi refuzat sau de a acorda încredere celor din jur. Această frică se manifestă tocmai printr-un comportament ce-l va determina să-i refuze pe alții în preajma sa. În mod ironic, cei din jur îl percep ca fiind un tip de persoană pentru care nu contează ce cred cei din jur, cu o minte deschisă, care vorbește liber. Proscrisul de multe ori consideră că cei din jur nu sunt de încredere.

Ce blocaje pot apărea:

Acest mod de a judeca sau proceda poate duce la comportamente auto-distructive. Deși nu îi este greu să meargă pe propriul drum, va face asta de multe ori îndepărtându-i pe ce din jur.

5. Neîncrezătorul în sine

Lupta lui se duce intre nesiguranță și teama de a nu fi capabil, ceea ce se manifestă prin frica de a nu fi suficient. Din cauza faptului că neîncrezătorul este des îngrijorat că nu este capabil sau calificat pentru a face ceva, poate ajunge în punctul în care să nu mai dorească să se implice deloc într-o acțiune. Câteodată încearcă să ascundă propriile îndoieli fiind foarte critic cu cei din jur. Poate fi și gelos, asta manifestându-se prin sarcasm, bârfă sau critică.

Ce blocaje pot apărea:

Vor evita să încerce lucruri noi sau să își asume riscuri. Autocritica și critica adusă la adresa celorlalți vor pune piedici în drumurile pe care le va face în viață.

6.Inventatorul de scuze

Inventatorul de scuze se luptă cu frica de a-și asuma responsabilități, asta și pentru că îi este teama să nu fie acuzat. Tocmai de accea va prefera să gasească vinovați în jurul său. De cele mai multe ori atunci când va trebui să dea socoteală pentru o situație îi vor învinovăți pe alții sau vor înșira o serie de scuze. De multe ori poate fi convingător așa că, pentru cei din jur poate fi dificil câteodată să înteleagă de partea cui este dreptatea.

Ce blocaje pot apărea:

Poate deveni agitat dacă trebuie să preia controlul într-o sitație sau să ia o decizie finală deoarece nu dorește să-și asume vreo vină în cazul în care lucrurile vor decurge greșit.

7. Pesimistul

Pesimistul se lupta cu frica de aversiune, frica de a fi nevoit să treacă prin situații dificile, temeri sau dureri. De multe ori pesimistul a experimentat în trecut situații dificile de viață, așadar poate avea motive întemeiate să se victimizeze dar, tocmai faptul că-și permite să râmână în rolul de victimă este ceea ce-l ține pe loc. Pentru că are o teamă de a nu putea controla situațiile viitoare, în loc să vadă obstacolele ca pe o oportunitate pentru a crește, pesimistul vede provocările ca pe niște motive întemeiate pentru a ceda sau pentru a nu încerca deloc.

Ce blocaje pot apărea:

Pot râmâne blocați în amărăciune, în ideea că totul este nedrept. În mod ironic, acest mod de abordare nu face decât să înrâutățească situațiile deoarece nu se vor putea găsi adevăratele rezolvări ale problemelor.

Ce urmează?

Acum că am aflat ce influențe negative pot exista în viața noastră, poți înțelege ce te ține pe loc . Acum poți înțelege că o schimbare de atitudine și viziune poate fi pasul spre schimbarea în bine.

Odată ce ai aflat unde te ține blocat frica, odata ce ai identificat paternul din viața ta, poți trece la actiune!

Sursa: https://www.mindbodygreen.com/

bottom of page