Scrisoare către adolescență

Draga mea adolescență, scriu pentru tine, cea de atunci și cea de acum.

Știu că începi acum să vezi adevăruri de care copilăria te-a protejat cu atâta căldură și mai știu că este greu să auzi cât de frumoasă este viața deși nu mereu simți asta.

Dar simți, nu pentru că nu este frumoasă, ci pentru că nu știi încă ce? cum? de ce? și alte întrebări ale căror răspunsuri le tot auzi de la alții deși tu nu ți le-ai oferit încă.

Răbdare, răspunsurile le vei afla, încet, de la zi la zi vei mai primi câte un răspuns.

Dar astăzi vreau să-ți dau eu câteva răspunsuri la întrebări ce poate nu le cunoști (iar asta este ceva omenesc).

Ce simți tu este firesc! Trebuie să știi că te transformi, că tu crești și înflorești, că tu ești viață.

Să știi să te iubești, să știi să-ți vorbești cu afecțiune, să știi să te privești cu ochi blânzi. Învață să fii importantă pentru tine iar atunci când te uiți în jur și nu știi ce vrei, sau vrei tot sau vrei ce nu ai, să știi că ai o lume la picioare care te așteaptă să o cunoști, iar dacă ai răbdare îți va oferi multe daruri, ți le va oferi pe cele ce te vor împodobi, iar dacă te grăbești, nu va ști cum să te oprească și poate te va răni.

Și oamenii te pot răni, dar tu iubește-te... și ei se vor opri.

Și după ce te vei iubi și cunoaște și viața te va șlefui, vei iubi și mai mult și vei primi.

Așteaptă doar... tu trăiește cu bucurie pentru că de primit, vei primi, ce e bine, ce e bun... chiar dacă nu întotdeauna vei ști... ce e bine, ce e bun.

Viața va ști atunci când tu nu vei ști, viața va putea atunci când tu nu vei putea iar asta înseamnă încredere.